Diverse

În ziua cinstirii și sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, le doresc asistenților medicali argeșeni ce poartă numele Sfintei Fecioare Maria să se bucure de sănătate, linişte, alinare, împliniri, ocrotire și speranță alături de cei dragi, în bunăvoința și binecuvântarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu !

Estera STĂMOIU

Președinte OAMGMAMR Argeș

Cursul cu tema Urgențe medico-chirurgicale, programat în data de 20.06.2017, ora 15.00, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, din motive dependente exclusiv de formator, se reprogramează în data de 26.07.2017, ora 15.00. Locația rămâne nemodificată, sala de ședințe a Spitalului Județean de Urgență Pitești.
 

OAMGMAMR Argeș organizează în data de 17 noiembrie 2017 simpozionul cu tema ”Perspective în evoluția îngrijirilor acordate în BPOC”, eveniment care marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva BPOC.

Simpozionul se adresează exclusiv asistenților medicali din Spitalul Județean de Urgență Pitești. Asistenții medicali care doresc să participe activ și să susțină lucrări științifice, le vor transmite la secretariatul filialei până în data de 30.10.2017, ora 15.00, pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Criteriile de redactare a lucrărilor științifice trebuie să respecte următoarele cerințe: click aici.

Informațiile cu privire la locația desfășurării simpozionului, ora începerii și numărul de participanți vor fi comunicate pe site-ul OAMGMAMR Argeș (www.oammr-arges.ro) până în data de 01.11.2017, când vor începe înscrierile.

Pentru marcarea Săptămânii Mondiale a Alăptării (1 – 7 August), al cărei slogan în acest an este ”Împreună susținem alăptarea”, OAMGMAMR Argeș organizează în data de 3 august 2017 simpozionul cu tema ”Beneficiile alăptării bebelușului”.

Simpozionul se adresează exclusiv asistenților medicali din Spitalul Județean de Urgență Pitești. Asistenții medicali care doresc să prezinte lucrări științifice în cadrul evenimentului, le vor transmite la secretariatul filialei până în data de 21.07.2017, ora 15.00, pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Criteriile de redactare a lucrărilor științifice trebuie să respecte următoarele cerințe: click aici.

Informațiile cu privire la locația desfășurării evenimentului, ora începerii și numărul de participanți vor fi comunicate pe site-ul OAMGMAMR Argeș (www.oammr-arges.ro) până în data de 17.07.2017, când vor începe înscrierile.

LA MULȚI ANI, ASISTENȚI MEDICALI DE PRETUTINDENI !

Celebrată în lumea întreagă începând cu anul 1974 la inițiativa ICN, ziua de 12 Mai, Ziua Internațională a Asistentului Medical, a devenit un simbol pentru asistenții medicali. Prima doamnă a profesiei a fost Florence Nightingale. Moștenirea lăsată de cea care a făcut ca, în Războiul Crimeii din 1854, numărul soldaților decedați să scadă de la 40% la 2%, prin îngrijirile de sănătate acordate, constă nu numai în fundațiile și școlile care îi poartă numele, ci mai ales în profunzimea și dragostea cu care trebuie să ne dăruim acestei profesii.

”Tema propusă de ICN pentru acest an, „ASISTENȚII MEDICALI, VOCILE CARE CONDUC PENTRU REALIZAREA OBIECTIVELOR DE DEZVOLTARE DURABILĂ”, preluată şi contextualizată și de Ordinul Asistenților Medicali Argeş, este o provocare, dar şi o oportunitate de a ne face cunoscută viziunea raportată la aceasta.

Ordinul Asistenților Medicali filiala Argeș are convingerea că organizațiile profesionale pot și trebuie să fie un factor de influență pentru a atinge obiectivele de îngrijire.

               Situându-se în prima linie a asistenței medicale, activitatea asistenților medicali nu se reduce doar la interacțiunea cu pacientul și echipa medicală, ci se extinde și la interacțiunea cu familiile, cu persoane din anturajul acestora, cu grupurile și comunitățile cu care lucrează. Prin pregătirea profesională, prin seriozitatea și devotamentul pe care-l dovedesc, asistenții  medicali contribuie semnificativ la îmbunătățirea stării de sănătate a populației.

Asistenţii medicali au astăzi competenţe şi potenţial nevalorificat deplin de sistemul de sănătate, pot și trebuie să fie implicaţi în procese de management al sistemului de îngrijire, este indispiensabil să-şi upgradeze permanent cunoştinţele ştiinţifice.

Organizația profesională consideră că asistenții medicali, alături de toți profesioniștii din sănătate, prin activitatea lor de zi cu zi, contribuie deja, fie individual, fie în echipele multidisciplinare, la succesul realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Ziua Internațională a Asistenților Medicali face apel la o lume în care sănătatea să primească importanța cuvenită. Ne dorim ca populația din Argeș să aibă încredere în profesionalismul asistenților medicali, ne dorim ca prevenția să devină o certitudine și o rutină pentru fiecare.

Credem că în fiecare zi ar trebui să fie ziua asistenților medicali, dar pentru că simbolic a fost aleasă o dată anume a celebrării,  le transmit  asistenților medicali argeșeni să se bucure de această zi specială pentru ei, îi felicit că au ales și s-au dăruit acestei profesii, le doresc o carieră plină de succese și să primească respectul profesional pe care îl merită.

 Cu apreciere și respect, mă bucur că Ziua Internațională a Asistentului Medical îmi oferă oportunitatea să le urez: LA MULȚI ANI, ASISTENȚI MEDICALI ARGEȘENI ! LA MULȚI ANI, ASISTENȚI MEDICALI DE PRETUTINDENI !, a declarat Estera Stămoiu, Președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș.

Pentru a marca înființarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), începând cu anul 1948, în data de 7 aprilie a fiecărui an este celebrată Ziua Mondială a Sănătății, ceea ce oferă oportunitatea abordării unor teme majore pentru sănătatea populației din întreaga lume. Ziua Mondială a Sănătăţii din acest an este dedicată depresiei.

OMS estimează că anual, la nivel mondial, sunt diagnosticați aproximativ 350 de milioane de oameni cu depresie, în timp ce mulţi alţii suferă în tăcere, fără să ştie ce se întâmplă cu ei, sau fără să accepte realitatea şi să ceară ajutor. Fiind considerată boala care te condamnă să suferi în tăcere, depresia rămâne deseori nediagnosticată, pentru că simptomele sunt greu de observat, iar alteori pentru că bolnavii nu vor să ceară ajutor, de teamă că vor fi stigmatizaţi.

Depresia este în prezent principala cauză de incapacitate de muncă la nivel mondial, conform ultimelor date publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în 2016. Studiile au arătat că 1 din 6 cazuri de depresie are printre principalii factori generatori stresul la locul de muncă.

Promovând sloganul lansat de OMS, „DEPRESIA: HAI SĂ STĂM DE VORBĂ!”, Ordinul Asistenților Medicali Argeș a derulat la nivelul județului o amplă serie de manifestări științifice cu lucrări susținute de asistenți medicali și medici de specialitate, după următorul program: 06 Aprilie-ora 15.00, Pitești, Biblioteca Județeană  ”Dinicu Golescu”; 07 Aprilie-ora 15.00, Câmpulung, Primăria Municipiului Câmpulung; 08 Aprilie-ora 10.00, Curtea de Argeș.

Obiectivul dezbaterilor a fost de sensibilizare privind magnitudinea acestei probleme de sănătate publică, asupra recunoaşterii timpurii a simptomelor depresiei, dar şi asupra necesităţii depăşirii barierelor care blochează accesul la ajutorul de specialitate, dintre acestea cea mai importantă fiind stigmatizarea socială asociată afecţiunilor mentale.

 

Reprezentanți ai autorităţilor  județene și locale, parlamentari și instituțiilor argeșene din sănătate

Au fost alături de asistenții medicali în acest demers și au adresat mesaje aniversare reprezentanții autorităților județene și locale, parlamentari, Colegiul Medicilor Argeș, Colegiul Psihologilor Argeș: dl. Dan Manu-președintele Consiliului Județean Argeș, dl. Emilian Dragnea-prefectul județului Argeș, dna. Cristina Stocheci-senator, dna. Sorina Honțaru-director executiv al DSP Argeș, dr. Melania Viișoreanu, medic psihiatru Codruța Ștefan, psiholog Georgeta Marinescu, dl. Liviu Țîroiu-primarul Municipiului Câmpulung. Un real interes au manifestat asistenții medicali argeșeni, fiind prezenți peste 650 de participanți.

 

Prefectul Emilian Dragnea le-a mulțumit asistenților medicali

”Am convingerea că asistenții medicali sunt un potențial și o valoroasă resursă pentru ca sistemul de sănătate argeșean să-și atingă obiectivele. Este extrem de important să rămânem în centrul acțiunilor de îmbunătățire a calității îngrijirilor. Sănătatea constituie o prioritate a Guvernului prin crearea cadrului necesar asigurării serviciilor de sănătate de calitate. Vă mulțumesc pentru profesionalismul de care dați dovadă zilnic la locul de muncă.”, a spus Emilian Dragnea în discursul său.

 

 

Președintele Consiliului Județean Argeș Dan Manu, alături de asistenții medicali argeșeni

Prezent la deschiderea evenimentului, Dan Manu, Președintele CJ Argeș, a vorbit asistenților medicali despre obiectivele din Strategia de sănătatea a județului Argeș, punctând investițiile programate în anul 2017 pentru Spitalul Județean și Spitalul de Pediatrie, împărtășind auditoriului viziunea integrată și aplicată despre organizarea și dezvoltarea serviciilor de sănătate argeșene. ”Este important să ne regândim continuu strategiile și abordările, să adaptăm mereu răspunsurile la nevoile sistemului de sănătate argeșean.”, a subliniat Dan Manu.

 

Senatorul Cristina Stocheci, împreună cu asistenții medicali argeșeni

Răspunzând ca de fiecare dată invitației Ordinului Asistenților Medicali Argeș, senatorul Cristina Stocheci și-a exprimat aprecierea și susținerea pentru asistenții medicali, aducând în atenție ultimele modificări legislative din domeniul educației, care vin să răspundă unei nevoi acute a acestei profesii, de recunoaștere a competențelor profesionale dobândite în urma absolvirii școlilor postliceale și posibilitatea de transfer a creditelor obținute pentru învățământul superior.

Cristina Stocheci a declarat că sănătatea și profesioniștii din sănătate sunt o prioritate pentru Parlament, precizând faptul că deja au fost luate măsuri de corecție a inechităților salariale din sistemul de sănătate, măsuri care vor continua cu prevederile Legii salarizării unice, care va asigura venituri salariale corecte și rezonabile.

”Ca membru al Comisiei de sănătate din Senat vă asigur de întreaga deschidere și disponibilitate, ca împreună cu dumneavoastră să putem avea o Lege a sănătății europeană, coerentă, care să răspundă realității prezente. Am convingerea că numai printr-o voință comună, prin proiecte și eforturi conjugate, putem avea un sistem de sănătate așa cum ni-l dorim. Felicit asistenții medicali pentru exemplul de competențe și profesionslism, asigurându-i totodată de întreaga mea susținere.”, a declarat Cristina Stocheci.

 

Director executiv DSP Argeș, dr. Sorina Honțaru, a vorbit despre depresie, problemă majoră de sănătate publică

”Este evident că una dintre prioritățile actuale împotriva depresiei este să ne asigurăm că populația și furnizorii de servicii medicale înțeleg pe deplin atât dramatismul acestei patologii cât și depistarea în timp util a tulburărilor depresive. La nivelul județului Argeș, datele relevă o scădere a prevalenței tulburărilor depresive, astfel, în 2015 prevalența a fost de 1609 cazuri, iar în 2016 de 1047. Datele statistice sunt relative, având în vedere faptul că o multitudine de cazuri rămân nediagnosticate, fie datorită lipsei de cunoștințe cu privire la simptomatologia de debut a bolii.”, a menționat Sorina Honțaru

 

Estera Stămoiu, Președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș a evidențiat rolul asistenților medicali în prevenirea depresiei

”Ca profesioniști în domeniul sănătății, este absolut necesar să găsim cele mai directe, concrete și argumentate modalități de comunicare prin care să transmitem pacienților, familiilor, anturajului acestora o sintagmă cât se poate de elocventă: CERE AJUTOR, FĂRĂ TEAMĂ ȘI RUȘINE.

Prin organizarea simpozionului, am creat un cadru adecvat prezentărilor științifice pentru a face conexiunea între specialiștii care sunt factori determinanți în prevenirea, diagnosticarea, tratarea, îngrijirea depresiei: psihologi, medici psihiatri, medici de familie, asistenți medicali.

Avem competențe și atribuții pentru educația sanitară a populației. Avem, în același timp, îndatorirea profesională de a conștientiza publicul larg că depresia este o afecțiune și nu o slăbiciune de caracter, de a le prezenta cauzele și posibilele consecințe, inclusiv suicidul, de a le spune că au la dispoziție ajutor specializat pentru prevenire și tratament.

Trebuie să conștientizăm că depresia este o afecțiune psihoemoțională care poate afecta orice ființă umană: nu e impresionată de vârstă, nu cunoaște statut social, nu dă înapoi în fața educației, nu acceptă bariere financiare.

Depresia, supranumită ”cancerul psihologic al lumii moderne”, nu este un stigmat, nu te privează de unul din fundamentele majore ale individului: DEMNITATEA. Este o afecțiune care prin asistență medicală de specialitate poate fi diagnosticată, controlată, tratată, vindecată. Tăcerea, secretul, negarea sunt factorii care favorizează ”supraviețuirea” depresiei. 

Deci, să vobim deschis despre depresie! Să distrugem barierele comunicării, să rupem tăcerea, să ne exprimăm emoțiile !”, a declarat Estera Stămoiu, președentele Ordinului Asistenților Medicali Argeș.

Cu prilejul marcării ZILEI MONDIALE A SĂNĂTĂȚII, OAMGMAMR Argeș derulează în perioada 06 - 08.04.2017 simpozionul cu tema: ”SĂ VORBIM DESPRE DEPRESIE”, cu următoarea agendă:

- 06.04.2017, Pitești, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu”, ora 15.00;

- 07.04.2017, Câmpulung, Sala de conferințe Restaurant CIOBĂNAȘU, ora 15.00;

- 08.04.2017, Curtea de Argeș, Primăria Municipiului Curtea de Argeș, ora 10.00.

 

Cu admirație și gratitudine, le transmit asistentelor medicale argeșene cu prilejul Zilei de 8 Martie, o primăvară plină de energie, sănătate, entuziasm, bucurii și mulțumiri sincere pentru realizările profesionale din fiecare zi !

 

Estera AMBRUȘ

                                          Președinte OAMGMAMR Argeș